Cesionare
Cesionarea este operațiunea prin care un creditor (cedent) transferă dreptul său de creanță către un terț (cesionar), fără a fi necesară acordul debitorului. În practică, cesionarea apare cel mai frecvent atunci când o bancă sau IFN vinde un portofoliu de credite neperformante către o societate de recuperare creanțe — precum ARC, Kruk, EOS sau B2 Kapital — care preia astfel calitatea de creditor și toate drepturile aferente, inclusiv dreptul de a porni sau continua executarea silită.
Debitorul trebuie notificat în scris cu privire la cesionare, însă acordul său nu este necesar. Din momentul notificării, debitorul este obligat să plătească exclusiv noului creditor (cesionarul). Dacă plătește în continuare băncii inițiale, plata nu este valabilă față de cesionar și datoria nu se stinge.
Pentru debitor, cesionarea poate aduce atât dezavantaje cât și oportunități. Societățile de recuperare creanțe cumpără portofoliile la prețuri semnificativ sub valoarea nominală (uneori 10–30% din sold) și sunt adesea deschise la negocierea unei reduceri substanțiale sau a unui plan de plată avantajos. Un debitor informat poate negocia stingerea unei datorii de 50.000 € cu o sumă mult mai mică, evitând licitarea imobilului.
În cadrul unei executări silite în curs, cesionarea nu oprește procedura — noul creditor (cesionarul) se substituie în dosarul de executare și continuă procedura de la stadiul la care se afla, inclusiv organizarea licitației imobiliare.
Exemplu practic: Elena Dumitrescu are un credit ipotecar restant de 60.000 € la o bancă. Banca vinde portofoliul de credite neperformante către societatea Kruk România cu 18.000 €. Elena este notificată că noul creditor este Kruk. Deși datoria oficială rămâne 60.000 €, Kruk îi propune Elenei stingerea integrală a datoriei cu 25.000 € plătiți în 12 luni, evitând astfel licitarea apartamentului. Elena acceptă, dosarul de executare se închide și ipoteca se radiază din cartea funciară.














