Creanță
Creanța reprezintă dreptul unui creditor de a pretinde de la un debitor executarea unei obligații — de regulă, plata unei sume de bani. Atunci când debitorul nu își achită datoria, creditorul poate declanșa procedura de executare silită, care poate viza inclusiv bunurile imobile ale debitorului.
Creanța trebuie dovedită printr-un titlu executoriu: o hotărâre judecătorească definitivă, un contract de împrumut autentificat la notar, un bilet la ordin sau o factură fiscală în condițiile legii. Fără titlu executoriu, creditorul nu poate porni executarea silită.
Creanțele pot fi chirografare (garantate doar cu patrimoniul general al debitorului) sau ipotecare (garantate cu un anumit imobil). Creditorii ipotecari au prioritate la distribuirea sumei obținute din licitarea bunului față de creditorii chirografari, indiferent de ordinea în care și-au înscris creanțele.
Exemplu practic: O bancă acordă un credit ipotecar de 120.000 € garantat cu apartamentul lui Mihai Ionescu. Mihai nu mai plătește ratele timp de 6 luni. Banca obține un titlu executoriu și solicită unui executor judecătoresc să pună apartamentul în executare silită. Imobilul este scos la licitație, adjudecat la 95.000 €, suma acoperă creanța băncii (capital + dobânzi + cheltuieli), iar diferența îi revine lui Mihai.














